Când m-am întâlnit pentru prima dată cu termenul de “vegan” mi-a luat ceva să înțeleg ce înseamnă acest termen în adevăratul sens al cuvântului. Primește mai multe înțelesuri și este întors pe toate părțile de către adepții săi, așa că aleg să spun în continuare ce însemnă pentru mine a fi vegan și de ce am ales să promovez sub acest nume, alimentele pe care le mănânc.

Atunci când am decis să-mi fac un blog, aveam 2 secțiuni pentru rețete: vegetariene și raw vegane.

În mintea mea lucrurile stăteau foarte clar: vegetarian înseamnă să mănânci preparate care exclud total alimentele de origine animală, mai pe românește, de post, iar raw vegan înseamnă să mănânci aceeași gamă de alimente doar că neprocesate termic – crude.

Nu mică mi-a fost surpriza când mai multe persoane care mi-au vizitat pagina mi-au spus că se așteptau ca preparatele vegetariene să conțină lapte și ouă. Ceva nu se lega în mintea mea. Eu știam și credeam că există termenul de ovo-lacto vegetarian care însemnă mâncare fără carne, dar cu lactate și ouă. Am început să fac diverse cercetări și am constatat că, într-adevăr în acest mediu se folosește termenul de “vegan” pentru cei care aleg să nu mănânce carne și niciun alt aliment de origine animală: lapte, ouă, miere. Ehh, cu mierea e o altă poveste, o să îi dedic un articol special pentru că merită.

Am continuat să mă informez despre veganii din întreaga lume, de ce au ales ei acest stil de viață și ce presupune. Atunci am înțeles că există diverse opinii și păreri și că până la urmă pentru fiecare vegan însemnă ceea ce simte și ceea ce alege să creadă cu adevărat. Am înțeles că nu e vorba de cum te numești, iar ca și convenție, am ales să-mi spun “vegan”.

La fel de bine aș fi putut spune că mănânc plante, doar că asta ar fi indus lumea în eroare. Așa că am ales termenul de vegan.

Odată ce te declari vegan, din punct de vedere social, în anumite contexte poți fi privit ca un ciudat, care alege să fie diferit față de ceilalți, care e mereu “la dietă” și care își dorește să trăiască veșnic. Care se privează de micile bucurii ale vieții și care se pedepsește refuzându-și delicatese. Acum fie vorba între noi: Nu oricine dorește să trăiască cât mai mult și să fie cât mai sănătos?

Cine mai dă pufoșenia aia minunată prăjiturilor și gustul delicios al cremelor fine și delicate? E fain și recunosc, ușor amuzant, când privesc acum de partea cealaltă a baricadei. Da, pare imposibil, în contextul în care încă mai mănânci tradițional, să înțelegi cum pot unii să se priveze de anumite preparate și “să se sacrifice” în acest mod. Crede-mă, în spatele ecanului se află la tastatură o persoană pofticioasă. Iar familia mea poate confirma că așa am fost de când mă știu. Cum pot totuși să aleg conștient ce mănânc și să nu-mi fie poftă de anumite preparate o să-ți povestesc pe larg în articolul pe care îl pregătesc special despre alimentația mea.

Ce mă bucur este că am început să fim mai deschiși ca și societate și să înțelegem că alegerile din farfurie sunt doar acolo și că acest lucru nu ar trebui să ne separe de restul lumii.